Aripi de zbor
autor. Diana (G. U)

Mă-nalță gândul plin de vise, pe aripile dragostei, departe de umbrele fricii care aleargă din urmă să mă împingă. Mă duce dincolo de stelele ce sclipesc noaptea luminându-mi calea, ca să nu-mi fie frânt zborul de târziu-ntunecat.
Dau din aripi printre norii de ceață ce acoperă răsăritul, căci vreau să ating o rază de lumină, chiar dacă se luptă furtuna, chiar dacă se zbate și vântul, chiar dacă răcnește și marea, nu voi lăsa rănile să mă oprească.
Urc munții în grabă și de pe culme ridic privirea îmi iau avânt și fără regrete mă arunc spre marea izbăvire ce mă așteaptă în acea zi.
Cine mă poate opri?
Chiar dacă aerul rece îmi taie fața, chiar dacă dau de văi adânci, chiar dacă munții se ridică, mă ridic deasupra norilor și zbor... căci am aripi de zbor.
Cine mă poate opri?
Las în urmă tot ce mă întristează, tot ce mă doare, adâncurile lor ascunse în inimă mea... le las și zbor. De ele fug.
Cine mă poate opri?
O clipă nu privesc în urmă, o clipă nu privesc în lături, mă strecor printre vuietele apelor, răcnetul adâncului, ocolesc mâniile pornite și nu mă opresc.
Cine mă poate opri?
Ma desparte distanța gândului de locul iubirii, de Cel ce îl iubesc.
E o distanță mică căci îl simt tot mai aproape.
Spre El sunt eu. Căci am aripi de zbor.
Cine mă poate opri?